For an optimal and fluid navigation, please download the latest version of one of these browsers: Chrome, Safari, Firefox or Internet Explorer.

MPG|Riders ClubSportyaTenis10L'Etape Romania by Tour de France


English Romana
Log in Create account
Loading ...
Rule book Download PDF

Salutam primavara cu o invitatie la miscare

28.03.2016 RACE TO NATURE Trail & Family Run
Foto: Marius Furceanu

Autor: Zsolt Gyongyossy

Dupa o iarna capricioasa, umeda, cu perioade reci dar si calde, cu prea putina zapada, o iarna deloc ca-n vremurile de alta data, cu ger naprasnic, cu plimbari in sanii si cu obrajii imbujorati de atata amar de stat pe ulita din deal, a venit agale prea frumoasa din poveste, printesa primavara. Primavara cea cu pasari calatoare si cu ramuri verzi si flori galbene cu bej, ce se unduiesc ca balerinii intr-un dans frenetic si pe adierea vantului caldut, este intampinata cu pasi agale, ca in povesti, de participantii la... KIDS RACES RUNFEST!

Aceasta introducere, cu iz de poezie, doreste sa creioneze o atmosfera calda a unei zile de primavara, dorita si asteptata de noi toti. Competitia RACE TO NATURE Trail & Family Run, din 17 aprile, de la Cernica, este destinata cu precadere copiilor si parintilor lor pentru a se delecta in mijlocul unui peisaj verde. Si aceasta, putin mai departe de nuantele gri ale Capitalei, un oras care pulseaza, intriga, supara, se aglomereaza si creste nesabuit, dar in acelasi timp care ne este drag si indispensabil.

Ce incercam sa construim la evenimentul din 17 aprilie? Dorim sa fim aproape de natura, sa respiram un aer cat mai curat, chiar daca ramanem in apropierea metropolei. Dorim ca cei mici, copiii nostri, sa cunoasca si sa simta ceea ce este natura, sa perceapa zbaterea unei vietuitoare aflata in cautarea unui loc prielnic pentru a fauri un cuib, sa priveasca  o floare, sa invete sa admire tot ce se regaseste in spatiul verde, neafectat de om, sa inteleaga de ce florile trebuie admirate in cadrul lor natural si mai putin prinse in buchet, iar apoi aruncate cu nepasare inocenta. Doar in mijlocul naturii copiii pot intelege de ce si cum trebuie ea protejata, “mangaiata” cu privirea, si totodata au ocazia sa se bucure de aer curat, de verdele crud si energia unica a renasterii din primavara.

Crosul RACE TO NATURE Trail & Family Run nu se doreste a fi o competitie de performanta, cu o clasificare dupa cine este mai iute sau cine este mai tare. Evenimentul se doreste a fi o competitie din care sa invatam sa apreciem miscarea in aer liber si in mediu natural, sa imbratisam acest indemn la viata sanatoasa, cu elemente de educatie pentru relaxare intr-un mediu sanatos, frumos si calm. Iar aceste elemente sunt cele care pot aduce echilibru si armonie in viata fiecaruia dintre noi. Evenimentul de la padurea Cernica, in special cursele KIDS RACES, dedicate celor mici cu varste cuprinse intre 6 si 11 ani, reprezinta o forma de manifestare pentru armonie intre om si natura. Copiii nostri au nevoie de aceasta armonie usor neglijata in zilele noastre dar, cu siguranta, neuitata si dorita de noi toti.

Distantele disponibile in competitie ar putea parea a fi lungi pentru cei mici, dar invitatia noastra este pentru a face miscare in natura, pentru a se bucura fiecare de ea in ritmul sau, suficient pentru a incheia cursa la timp, pentru a deprinde pasiunea pentru miscare in aer liber. Participantii au ocazia sa petreaca cat mai mult timp in miscare moderata, sa alterneze mersul cu alergarea pentru ca la terminarea evenimentului sa aiba satisfactia unei impliniri si a unei zile petrecute intr-o atmosfera de relaxare, veselie si prietenie si, totodata, sa ramana cu amintiri frumoase, ce vor fi surprinse in sute de poze. Acesta este misiunea noastra pentru participantii la evenimentul RACE TO NATURE Trail & Family Run si, in special, la cursele dedicate copiilor sub denumirea KIDS RACES RUNFEST.

Mesajul arhicunoscut al spiritului olimpic modern isi regaseste valoarea pe 17 aprilie la Cernica: Important este sa participi!

Ne vedem la start pentru a ne bucura impreuna de miscare si primavara!